May 24, 2015 admin 1Comment

Zilele astea, nu stiu din ce motiv am fost melancolica si nostalgica. Iar intr-o seara imi aminteam de copilaria mea. O copilarie frumoasa, din care imi amintesc franturi. Ce mi se pare ciudat, este ca marea majoritate a amintirilor sunt de la tara. Bunicii mei locuiau pe langa Slanic de Prahova, intr-o comuna numita Alunis. Acolo imi petreceam mai toate vacantele. O zona de deal, linistita, cu aer curat si cu oameni calmi, buni si linistiti.

Bunicii aveau casa destul de aproape de malul unui parau, asa ca toate vacantele mi le petrecem mai mult pe prund. Prundul era plin de rachita din care stau si ma intreb acum cum puteam sa facem atatea jucari din niste nuiele verzi… cata imaginatie aveam ! Ne faceam coronite, ne jucam cu ele de parca era sabii, faceam scene delimitandu-le cu corcoduse rosii si rachita si cate si mai cate.

Aveam o prietena (prietena pe care o mai am si acum, doar ca acum vorbim mai mult la telefon), si imbinam din tot felul de resturi casnice cele mai ingenioase jocuri si jucarii.

copii la joaca

Tin minte cum am zburlit doua maturi ale maica-si, jucandu-ne betminton. Maturile erau palete, iar fulgul era un capacel galben de la un ou Kinder.

O alta amintire, o am cu comedia din podul bunicii ei. O masinarie mecanica din lemn care se invartea si era folosita la invartitul firului de lana. De cate ori ne furisam in pod (caci nu ne lasa sa ne invartim noi in ea si sa o stricam), eram sigure ca bunica ei nu stia ca suntem acolo. Acum imi dau seama ca ne auzea pasii prin pod, chiotele si scartaitul comedie, dar ne lasa sa ne zbantuim linistite acolo.

Primavara, mergeam dupa fragi, si cutreieram toate dealurile pentru o canuta cu fragi pe care o mancam cu atata pofta!

Vara, tin minte ca ne balaceam in parau, insa nu inainte de a face un vad.

garla

Caram bolovani cat mai mari, ii rostogoleam uneori caci erau mai grei ca noi, apoi ii puneam unul peste altul si capitonam cu rachita ca sa se stranga mai multa apa acolo, apoi ne balaceam pana ne apuca foamea si dadeam iama in bucatarie sa mancam untura pe paine.

Spre sfarsitul verii mergeam dupa mure. Nu-mi aduc aminte daca gaseam mai mult de doua trei fructe, dar stiu ca veaneam acasa julite si zgariate de toti rugii de pe deal.

N-aveam jocuri prea multe, sau jucari ….. inventam. Odata am construit (mai mult prietena mea, caci avea o imaginatie mai bogata), o fantana, in jurul careia ne-am jucat o saptamana intreaga. Am facut o groapa, acolo am pus un borcan pe care il umpleam cu apa cand se golea. In stanga si-n dreapta borcanului a pus doua bete, care in capat aveau forma de V (recunosc ca am cautat o jumatate de zi numai betele), le-am infipt in pamant  iar un alt bat l-am pus perpendicular pe ele. De batul perpendicular am legat o ata, iar de ata un mic capac de la o sticluta de parfum (capacul era galeata). Tin minte ca avea si manivela putul, dar nu mai stiu din ce am facut-o. Cert este in jurul acelui put ne-am jucat mult timp. La inceput era o fantana casnica, apoi era in spatele unui restaurant (ne placeau jocurile cu restaurante), apoi era un fel de han si tot asa o saptamana intreaga am creat scenarii in jurul ei.

Acum stau si ma intreb…unde se pierde imaginatia copilariei? Si oare de ce ne ancoram asa de tare in realitate incat nici macar nu mai acceptam ideile ce vin din exterior si au la baza mai multa imaginatie?

De ce nu ne mai jucam? Ce daca suntem adulti? Chiar si unele jocuri pe calculator, au rolul lor. Unele sunt de indemanare, altele de logica, altele pentru atentia distributiva, asa ca si joaca are rolul ei.  E mai placut sa te joci folosind mai multe obiecte reale, dar jocul la calculator e mai la indemana asa ca… la joaca cu voi, nu la citit articole pe blogul meu!

One thought on “Unde se pierde imaginatia copilariei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *